Dallas, intre trecut si prezent.

Astazi m-am trezit cu sentimentul zilei de ieri, ca si cum nu s-ar fi terminat.
Deja e 7 dimineata, beau o cafea aromata, e sarbatoare literar in America, dar simt ca si cum ar fi sarbatoare in sufletul meu. N-are legatura cu ziua de sarbatoare oficiala, ci cu sentimentul meu de optimism fata de orasul asta, pe care-l consideram pierdut din aria mea de interes.
Clar nu este cel mai vibrant oras de pe lume, dar ieri l-am simtit diferit, parca mi-a deschis ochii sa-l vad altfel, sa -mi azvarl ochii dincolo de zidul care-l aveam in fata, plin de preconceptii si superficialitate.
Am realizat ca noi  ne programam sa simtim lucrurile intr-un fel sau altul...si in functie de vibratia care ne-au lasat-o lucrurile din trecut.
Cand iti ramene un gust placut in minte pentru anumite locuri, oameni,lucuri, ramai blocat in acel loc, acele timpuri, si fara sa-ti dai seama, refuzi sa traiesti in prezent. In acel moment apare ignoranta pentru tot ce prezentul poate sa-ti ofere, compari fara sa vrei pana la ultima simtire, si apare diconfortul locului in care traiesti.

Initial plecasem de acasa la plimbare, intr-un parc in care nu mai fusesem, nimic noebisnuit sau palpitant..doar o alta zi de Duminica, pe la mijlocul lui Ianuarie, al unui alt an.
Iarna asta n-a fost prea blanda, si-a scos coltii cu gheata, sa ne arate ca nu ne putem culca pe-o ureche si poate fi doar lapte si miere si ca ne pot ingheta creierii de frig, chiar si-n Dallas, unde iarna e o primavara blanda.
Dallas este practic locul unde m-am nascut in America, unde am facut primii pasi, unde am varsat cele mai multe lacrimi din viata mea de dor si singuratate printre oameni...dar si de fericire, ale unui moment special din viata oricarei femei atunci cand devine mamica.

Acum sunt amintiri acele vremuri, undeva atat de departe...sau acele sentimente negative, am avut grija sa colind destul de mult, in lung si lat prin America, ca sa  risipesc densitatea dramatica, sa-mi deschid sufletul si mintea, sa las noul sa -mi creeze alte amintiri care merita puse in lumina.
Undeva parca responsabilizasem acest oras, il pasasem vina disconfortului meu in tara asta, pentru ca m-a rupt de viata mea stiuta.
Am realizat dupa multa vreme asta, abia anu trecut cand am revenit, si mi-am dat seama ca parca nu-mi aduc aminte multe locuri prin care am fost...strazi pe care batatorisem zile-n sir...am doar amintiri vagi ale unor evenimente...si imagini neclare.
Orasul asta parca e o imbinare de vechi si nou, in mintea mea. E ca si cum te intalnesti peste ani, cu o persoana care n-o placeai deloc candva in copilarie si realizezi in prezent, cat ai pierdut ca nu i-ai dat sansa atunci sa-ti demonstreze cate calitati are si cat de bine te poti simti in prezenta ei.
Iar acum, parca o obosesti cu prezenta zgomotoasa, nu i-ai da ragaz sa respire, ca vrei zilnic sa hoinaresti cu ea, vrei sa profiti de orice moment, de revenirea  in viata ta, de teama ca iar o iei din loc, si n-ai avut timp sa poti sa-ti faci o parere realista si sa legi o prietenie memorabila.
Deci azi sunt prea incantata sa dezvalui trairile in detaliu, mi-e teama ca se risipesc printre cuvinte marete, asa ca  las sa mocneasca usor in suflet, poate se imprima si lasa un indigo cu revelatii.