Aud dreapta, stanga, inclusiv prin ograda mea extinsa, despre Sacrificiu. Si ma gandeam asa intr-o zi de Sambata mohorata, ca cea mai mare povara care o poti transmite si pasa copilului tau, este povara Sacrificiului...La cei plecati din tara, auzi foarte des aceste povesti, despre egoismul plecarii, si lasarii in spate parinti tristi, oameni care le duc dorul, iar cei lasati traiesc aceasta povara, a sacrificului inutil.
De fapt, cred ca oamenii au nevoie de scuze pentru propria neputinta, pentru propriu esec sau propria nefericire, pentru ca nu au stiu sa managerieze situatia, viata...si atunci lovesc de cele mai multe ori in cei pe care-i iubesc cel mai tare, care sunt cel mai la indemana sa le reproseze.
Consider ca faci un copil pentru ca vrei, ti l-ai dorit din motivele tale, de tine stiute, atunci investesti pentru ca vrei, dar cea mai mare gresala este sa te sacrifici...ca dupa, sa te simti mizerabil, pentru tot sacrificiul facut. ..si cand vrei sa culegi roadele si sa primesti recompensa pentru tot acest sacrificiu..apare dezamagirea(nu neaparat).
Prin urmare imi displace tare mult Sacrificiul, insa imi place Recunostinta, o vad ca un produs al educatiei, al maturitatii si empatiei.
Si mai cred, gandit la rece, ca Sacrificiul este o scuza, a propriul Egoism, insa Recunostinta este raspunsul bunatatii.
