America, o experienta de viata

America este un scop bine determinat pentru multi, iar pentru altii mai comozi si fara dorinta de a explora lumea, doar un nume maret si prea departe ca distanta. 
Am tot auzit speculatii: taramul fagaduintei, tara posibilitatilor, prea departe sa poti macar visa, iar pentru cei usor influentabili, apar preconceptii cum ca, sfarsitul lumii va incepe cu America.

Pentru mine, America inseamna o experienta de viata, o serie de experiente, trairi, angoase, lupta cu celalalt Eu, cautari interminabile prin colturile cele mai intunecate si adanci ale sufletului si mintii, intalniri cu mine, o lupta de supravietuire cu demonii educatiei, care se confrunta cu altii mai liberi, lipsiti de inhibitie... practic, inseamna deschiderea spre LUME..indiferent de granitele geografice. 
America a insemnat noi prietenii, redefinirea prieteniei, am cunoscut zeci de povesti de viata, oameni care m-au inspirat, altii care m-au facut sa cred ca poti emigra, dar trai la fel si peste ocean. 
Viata in America e descrisa de fiecare dupa cum si-a asternut, in functie de cat si-a permis sa razbata, sa reusasca sa treaca peste barierele mentalitatii romanesti, care vine cu un soi de probleme sau avantaje, si in functie de perceptia ta despre tot, te pot ridica sau dezavantaja singur.  
Unii descriu tara asta eronat, doar pentru ca experienta lor de viata a fost nefasta, cu ajutorul lor..altii exagerat, un singur lucru e cert, cainii cu covringi in coada nu mai sunt demult nici pe aici.
Dincolo de zicala " nicaieri nu-i mai bine ca acasa", pentru mine a devenit : casa ta poate fi oriunde in lume, unde te simti confortabil cu viata care o aduci si oamenii care te inconjoara.
In concluzie, dintr-o experienta frustranta a noului venit, s-a transformat in confortul cu mine, de a fi in orice loc in tara asta, lumea asta, de-a privi per ansamblu si nu doar la tara, orasul, peisajul, jobul care m-ar tine, intr-un loc sau altul.
Dupa primul an de "cosmar", in care ma straduiam din toate puterile sa nu-mi placa, in care opuneam rezistenta la orice venea in contact cu mine, am decis intr-o zi, ca nu ma pot lasa invinsa de celalalt EU, fricos si de umbra lui, practic era o teama normala, de necunoscut. De voie, de nevoie, am facut un pact cu mine, ca trebuie sa inving acest disconfort, sa-mi fac curaj sa traiesc altfel de cum stiam, sau la fel cum stiam: sa-mi ascult instinctul. 

Nu era vorba de mandrie, orgoliu, ci de un gol imens care l-as fi avut o viata, ca nu am apucat sa gust nimic din experienta pe care viata mi-a dat sansa sa o traiesc, printr-o iubire. Fugind, mi s-a parut ca as fi prea lasa sa renunt la drum...de la primele trepte urcate, doar ca mi s-a facut frica de nou si picioarele mi-au obosit, paralizate de fragilitatea imaginara a treptelor, ca era un frig prea transparent la care n-am putut sa fac fata, nici macar mental.
Mi s-a parut ca renunt la o experienta cu mine, dincolo de toate celalalte aspecte.

Tara in care aterizezi, emigrarea, este o experienta in primul rand cu tine, o descoperire a altui Tu, care ai putea fi, deveni, dincolo de ce stiai despre tine, dincolo de lectile de viata memorate...si drumurile batatorite, pe care ai invatat sa mergi, din reflex, temperatura sufletului, cu care te-ai obisnuit, si functionezi si-n somn. 

Viata in alta tara este un fel de reprogramare a memoriei, setarea altor functii, reinventarea ta, esti precum un bebelus care invata sa mearga, sa existe in aceasta noua lume.
Practic, te-ai nascut pentru a doua oara, de ce sa nu iti dai voie sa cresti.