Viata in New York, orasul cu mii de povesti

Brambura prin New York!

Despre New York as putea sa povestesc zile-n sir, si n-as putea epuiza subiectul si nici mirarea, entuziasmul, pentru ca povestile sunt precum orasul, vii si inepuizabile, si cand credeai ca ai inchieiat de povestit, ti-ai adus aminte ca ti-a scapat ceva..si inca ceva. 
Am ajuns in New York intr-o toamna tarzie, ne mutasem din Chicago, nu musai ca ne-am dorit, dar acolo a gasit barbatu-meu job, asa ca am parasit cu strangere de inima Chicago, care incepuse sa-mi placa tare mult...si-am plecat plina de sperante si cu emotie in orasul insomniac. Pe drum incepuse sa ma roada curiozitatea, si emotiile, stiam sigur ca-mi va placea,  vazusem atatea filme si visam intr-o zi la el, ca la un vis care stii ca va ramane doar vis. Era o ploaie torentiala cand am ajuns, in cartierul Astoria, unde urma sa locuim, un cartier frumusel, decent, nu foarte departe de Manhattan, populat mai mult de greci, italieni. In Astoria ai ocazia sa mananci cel mai bun Souvlaki (bucati de pui/ vita/ porc pe bat sau intr-o lipie). Prima impresie n-a fost una prea grozava, strazile aglomerate, gropi, un trafic infernal, cladiri gri, agitatie, claxoane, mizerie pe jos(ma obisnuisem cu Chicago, un oras european curat). Probabil eram si obosita si asteptarile mari, si comparatia cu Chicago, si ploaia bacoviana, si strangerea mea de suflet si regretele ca am plecat din Chicago. Nici nuu vazusem mai nimic din NY, cat puteai sa vezi din masina, insa toate adunate in seara aia, mi-au facut noaptea tare grea. Dar, cum se spune ca noaptea-i un sfetnic bun, a doua zi am plecat la pas prin Astoria, care mi s-a parut un un cartier tare dragut, magazine unul langa altul, gen boutique, piata afara cu legume si fructe, cum numai in Romania mai vazusem, un cartier cu de toate, inclusiv teatru in aer liber, intr- un parc foarte frumos langa apa, de unde se poate vedea Manhattanul(poza e dintr-o seara de primavara). 

In Manhattan am ajuns in weekend, si m-am indragostit de el, mi-a revenit inima si zambetul. Am mers cu trenul pana in Manhattan, asa ca aventura a fost si mai palpitanta, imi era dor de mers cu tren, metrou, tramvai. Manhattan e de fapt ce iti imaginezi cand te gandesti la NYC, ce vezi in filme, si povesti de pe la altii. Este ca un mini oras, care te copleseste, aglomerat dar fara sa te oboseasca(cel putin nu pe mine), curat, restaurante diverse, oameni de toate natiile, forfota, turisti, si moda la ea acasa. Iti pot petrece lejer cateva ore, prin Manhattan si ai senzatia ca doar ai gustat, n-ai apucat sa simti gustul adevarat. Trenul ne-a lasat chiar aproape de Central Park, asa ca am facut o plimbare scurta. Era frig, insa oamenii in New York n-au treaba cu vremea, acolo viata e in continua miscare. 

Cel mai mult imi placea ca erau toate aproape de casa, si uitasem cum e sa ai magazin peste strada, sa fie totul convenabil. Langa bloc, aveam o patiserie cu niste pateuri grozave, bascute cum mancam in Bucuresti, si la cateva blocuri un supermarket grecesc cu produse ca acasa, statia de tren chiar cum coborai din bloc, mi-au trebuit vreo 2 luni sa ma obisnuit cu huruitul si scartitul de sine. 

In America masina e obligatorie, nu e un lux, insa in NY, poti supravietui si fara masina si mergi lejer cu trenul. Multi din NY nu au carnet de conducere,  mijloacele de transport sunt foarte bine puse la punct. Cel mai stresant era treaba cu parcarea,  daca ajungeai seara dupa ora 5, trebuia sa dai ture pe strazi sa gasesti un loc de parcare si dimineata la ora 8 veneau sa faca curatenie,  daca aveai masina parcata pe strada in care in ziua respectiva se facea curatenie, iti lasau prima: amenda. Podurile iar erau o alta durere in buzunar, sa treci podul spre NJ te costa o mancare de pranz, asa ca, daca aveai nesansa sa ai jobul in NJ, mai tai putin din buget. 

Una peste alta, nu e un oras scump de locuit, depinde insa ce e important pentru tine si cat de decent iti place sa locuiesti, si daca accepti inconvenientele.  Daca te-ai obisnuit cu viata lejera din alte orase ale Americii, lejeritatea si simplitatea lucrurilor, New York-ul te stramtoreaza putin, si s-ar putea sa-l consideri ideal doar pentru mini vacante. Insa, compeseaza cu alte plusuri pe care ti le da un oras european, cosmopolit. Iar daca ai copii, scolile sunt o problema, ori te retragi in orasele mai departate, ori scoala privata, cum ziceam, depinde foarte tare cat te tine bugetul. 

 Este un oras care merita sa-l vizitezi, este o oxperienta frumoasa. Daca ai locuit in Bucuresti, te vei simti acasa in New York.

 Un alt loc care mi-a placut tare mult si e practic locul care mi-ar placea sa locuiesc, daca m-as trezi intr-o buna zi cu contul plin in banca, si singura mea grija ar fi, unde mi-ar placea sa locuiesc,  ar fi Battery Park .  Un cartier din sudul Manhattan-ului, un loc de care m-am indragostit fara voia mea. Am ajuns intr-o dimineata de Sambata, rataciti prin zona, si mi-ar fi placut sa ma intrebe cineva...cumva, daca vreau sa raman, si as fi ramas. Raspunsul ar fi venit doar din clipiri, in spatele unor sclipiri de gene care isi maresc viteza, odata cu viteza orasului care nu doarme niciodata. Curat si modern, populat dar nu incomod, select si imbietor. E locul in care si maine as locui, daca m-as imbogati ...printr-o minune. In Battery as avea toate piesele din puzzle-ul personal, al locului cu miros de oras, relaxare langa apa...si un view caruia i-as porunci indirect, 

sa-mi incalzeasca melancoliile razlete, noptile reci, si verile fierbinti. Iar noaptea, daca as avea frica intunericului, nu ar trebui sa-mi cante cineva "nu mi-e frica, nu mi-e frica de bau bau", pentru ca as simti, dincolo de vis, reflexia luminilor orasului VIU, care nu doarme niciodata, si care s-a nascut sa -tie fie fidel :)

America, o experienta de viata

America este un scop bine determinat pentru multi, iar pentru altii mai comozi si fara dorinta de a explora lumea, doar un nume maret si prea departe ca distanta. 
Am tot auzit speculatii: taramul fagaduintei, tara posibilitatilor, prea departe sa poti macar visa, iar pentru cei usor influentabili, apar preconceptii cum ca, sfarsitul lumii va incepe cu America.

Pentru mine, America inseamna o experienta de viata, o serie de experiente, trairi, angoase, lupta cu celalalt Eu, cautari interminabile prin colturile cele mai intunecate si adanci ale sufletului si mintii, intalniri cu mine, o lupta de supravietuire cu demonii educatiei, care se confrunta cu altii mai liberi, lipsiti de inhibitie... practic, inseamna deschiderea spre LUME..indiferent de granitele geografice. 
America a insemnat noi prietenii, redefinirea prieteniei, am cunoscut zeci de povesti de viata, oameni care m-au inspirat, altii care m-au facut sa cred ca poti emigra, dar trai la fel si peste ocean. 
Viata in America e descrisa de fiecare dupa cum si-a asternut, in functie de cat si-a permis sa razbata, sa reusasca sa treaca peste barierele mentalitatii romanesti, care vine cu un soi de probleme sau avantaje, si in functie de perceptia ta despre tot, te pot ridica sau dezavantaja singur.  
Unii descriu tara asta eronat, doar pentru ca experienta lor de viata a fost nefasta, cu ajutorul lor..altii exagerat, un singur lucru e cert, cainii cu covringi in coada nu mai sunt demult nici pe aici.
Dincolo de zicala " nicaieri nu-i mai bine ca acasa", pentru mine a devenit : casa ta poate fi oriunde in lume, unde te simti confortabil cu viata care o aduci si oamenii care te inconjoara.
In concluzie, dintr-o experienta frustranta a noului venit, s-a transformat in confortul cu mine, de a fi in orice loc in tara asta, lumea asta, de-a privi per ansamblu si nu doar la tara, orasul, peisajul, jobul care m-ar tine, intr-un loc sau altul.
Dupa primul an de "cosmar", in care ma straduiam din toate puterile sa nu-mi placa, in care opuneam rezistenta la orice venea in contact cu mine, am decis intr-o zi, ca nu ma pot lasa invinsa de celalalt EU, fricos si de umbra lui, practic era o teama normala, de necunoscut. De voie, de nevoie, am facut un pact cu mine, ca trebuie sa inving acest disconfort, sa-mi fac curaj sa traiesc altfel de cum stiam, sau la fel cum stiam: sa-mi ascult instinctul. 

Nu era vorba de mandrie, orgoliu, ci de un gol imens care l-as fi avut o viata, ca nu am apucat sa gust nimic din experienta pe care viata mi-a dat sansa sa o traiesc, printr-o iubire. Fugind, mi s-a parut ca as fi prea lasa sa renunt la drum...de la primele trepte urcate, doar ca mi s-a facut frica de nou si picioarele mi-au obosit, paralizate de fragilitatea imaginara a treptelor, ca era un frig prea transparent la care n-am putut sa fac fata, nici macar mental.
Mi s-a parut ca renunt la o experienta cu mine, dincolo de toate celalalte aspecte.

Tara in care aterizezi, emigrarea, este o experienta in primul rand cu tine, o descoperire a altui Tu, care ai putea fi, deveni, dincolo de ce stiai despre tine, dincolo de lectile de viata memorate...si drumurile batatorite, pe care ai invatat sa mergi, din reflex, temperatura sufletului, cu care te-ai obisnuit, si functionezi si-n somn. 

Viata in alta tara este un fel de reprogramare a memoriei, setarea altor functii, reinventarea ta, esti precum un bebelus care invata sa mearga, sa existe in aceasta noua lume.
Practic, te-ai nascut pentru a doua oara, de ce sa nu iti dai voie sa cresti.